Universitatea "Tibiscus" din Timişoara funcţionează într-o structură specifică modelului universităţilor europene şi se manifestă ca o instituţie de formare profesională, de nivel universitar şi postuniversitar în domeniile juridic, economic, artistic, socio-uman, sportiv, informatic şi de cercetare ştiinţifică.
Scopul universităţii vizează formarea şi promovarea valorilor culturii şi civilizaţiei umane, dezvoltarea cunoaşterii şi aplicarea acesteia, valorificarea tradiţiilor româneşti.
Universitatea urmăreşte realizarea idealului educaţional întemeiat pe tradiţiile umaniste, pe valorile democraţiei şi pe aspiraţiile societăţii româneşti.
În domeniul activităţii ştiinţifice, de creaţie artistică şi sportivă, universitatea are următoarele obiective:
1. Organizarea şi dezvoltarea cercetării ştiinţifice competitive, specifice facultăţilor şi specializărilor din cadrul universităţii.
2. Participarea la realizarea unor programe şi proiecte de cercetare ştiinţifică de interes naţional şi internaţional, valorificarea rezultatelor
ştiinţifice pe bază de contracte, integrarea în circuitele informaţionale de nivel naţional şi mondial prin publicaţii şi manifestări ştiinţifice,
didactice, cultural-sportive, de informare.
3. Atragerea studenţilor în activitatea ştiinţifică.
4. Susţinerea materială a participării cadrelor didactice şi a studenţilor la sesiuni ştiinţifice, simpozioane, colocvii, conferinţe locale,
naţionale sau internaţionale.
5. Organizarea şi dezvoltarea legăturilor cu biblioteci academice din ţară şi din străinătate, inclusiv prin afilierea bibliotecii
universităţii la reţeaua EARN (European Academy and Research Network).