Conf.univ.dr.
Corina MUŞUROI
R e c t o r

Pentru Universitatea „Tibiscus” din Timişoara soarele acestei toamne generoase deschide nu doar poarta unui nou an universitar, ci şi perspectiva de a se reinventa şi reconstrui într-un orizont al excelenţei. Excelenţa nu este un cuvânt menit să ne înfăşoare în iluzii liniştitoare. Nu este o vorbă de măgulit orgolii. Excelenţa este obiectivul pe care trebuie să ne obişnuim să îl visăm, să îl planificăm şi să îl regăsim în muca noastră – a cadrelor didactice, a cercetătorilor şi a studenţilor.
Dacă, la acest început de an universitar, mă aflu în postura de a mă adresa ca rector tuturor celor din marea familie a Universităţii „Tibiscus” este pentru că aţi avut încredere că voi putea reprezenta interesele universităţii. Îmi doresc ca votul pe care l-am primit ca rector ales al Universităţii noastre să fi avut o rădăcină în speranţa că vom putea clădi împreună un nou destin pentru noi, toţi membrii comunităţii „Tibiscus”.
Sunt vremuri dificile pentru învăţământul superior privat. Dificile, dar nu imposibile. Stă în puterea noastră să găsim soluţii şi resursele necesare să le punem în practică. Aş dori ca fiecare dintre noi să încerce să îşi regândească relaţia cu Universitatea, cu oamenii ei: colegi, studenţi, profesori, personal administrativ. Cred că Universitatea are nevoie de suflet pentru a supravieţui şi trimfa în aceste timpuri grele. Sufletul ei se va clădi din sentimentul reconcilierii, din bucuria colaborării şi a parteneriatului, din satisfacţia muncii exigente, din respect, din însufleţirea unor proiecte noi.
E un început de drum în care Universitatea „Tibiscus” are o conducere nouă şi un tovarăş nou: Asociaţia „Universitatea Tibiscus”. Doresc să mulţumesc susţinerii pe care membrii fondatori ai Asociaţiei ne-au acordat-o pentru ca acest nou început să fie posibil.
Multumesc pentru încrederea răbdătoare a cadrelor didactice din Universitate, care a reprezentat sursa de energie ce ne-a purtat peste dificultăţi, pentru a putea vorbi despre şansa unui început. Vorbesc despre început nu ca despre o ruptură de ceea ce înseamnă istoria instituţiei noastre. Dimpotrivă, sunt onorată să pot mulţumi celor care au contribuit la creşterea ei, la consolidarea facultăţilor, la formarea atâtor generaţii de studenţi care ne poartă în amintire, la susţinerea muncii de cercetare.
Vorbesc despre început ca despre o deschidere, o provocare pe care aş dori să ne-o asumăm împreună. Nu se poate clădi fără efort, dăruire, imaginaţie şi curaj. Putem alege excelenţa ca obiectiv. Putem fi mai buni. Putem convinge.
Sunt timpuri noi. Nu doar pentru Universitatea „Tibiscus” din Timişoara. În jurul nostru, lumea largă se îşi reconsideră valorile, priorităţile şi aşteptările. În acest context, vă propun un prim proiect: să privim obiectiv unde ne aflăm şi să stabilim unde dorim să ajungem. Fiecare dintre cei pentru care Universitatea „Tibiscus” reprezintă o parte de viaţă, poate contribui.
Să gândim inspirat, să acţionăm perseverent, să colaborăm, să ne perfecţionăm, să învăţăm, să avem încredere, să ne susţinem, să construim împreună o universitate pentru viitor. Un viitor care să dea sens acestui început sub semnul soarelui, nu doar de toamnă.

Prof.univ.dr.
Adrian RACHIERU
Prorector

În pofida aerului funerar, orice toamnă, sosind implacabil, impune, paradoxal, o senzaţie de vitalitate; şi oferă, dincolo de glazura festivistă, prilejuită de deschiderea unui nou an de învăţământ, o infuzie de optimism, contemplând tonic „năvala” şi rumoarea – iscate de invazia contingentelor de elevi / studenţi.
Bineînţeles, şi Universitatea TIBISCUS cunoaşte acest freamăt, chiar dacă, din felurite pricini, a traversat o perioadă convulsionată, depăşită, din fericire. Aşezată, în fine, în albia normalităţii, instituţia noastră a rezolvat, în timp record, un cumul de probleme care, să recunoaştem, trenau. Şi care, prin tergiversare, riscau să-i bareze viitorul. Iar meritele d-nei conf. univ. dr. CORINA MUŞUROI, rectorul Universităţii, trebuie – încă odată – subliniate, fără a propune aici exerciţii de flaterie. Noua echipă se va confrunta, însă, cu alte probleme delicate: piaţa concurenţială e feroce, numărul studenţilor a scăzut dramatic, reacreditarea Universităţii, prin vizita echipei ARACIS, bate la uşă. Iar contextul, se ştie, e neprietenos. Fără a propune un inventar crizist să reamintim că vieţuim într-o Românie europenizată aproximativ, pe tobogan, iubind, vai, circul mediatic, în degradare şi „imbecalizare”, cunoscând galopant o deculturalizare freatică. Şi, totuşi, cu reuşite incontestabile, penetrând piaţa europeană, afirmându-se în lume. Fiindcă valori avem, slavă Domnului!
Comunitatea tibiscană, flexibilă, permeabilă, performantă, racordată acestor realităţi, rezonând cu lumea europeană prin diverse programe şi schimburi (ERASMUS, de pildă), trebuie să depăşească strategia supravieţuirii. Criza „de efectiv” (motivată conjunctural) poate fi rezolvată, sperăm, prin ceea ce sociologii numesc managementul vizibilităţii. Universitatea, în anii care vin, îşi propune o relansare, o fortificare a prestigiului (fireşte, nu doar în spaţiul banatic). Va trebui să atragem studenţi, să reparăm „avariile imagologice”, întreţinute şi de o zvonistică prosperă. Altfel spus, să redobândim o identitate prestigioasă, posibilă – în primul rând – prin calitatea ofertei. Fiindcă brandurile înseamnă identitate, spunea Wally Olins, un guru în domeniu (branding). Acest ambiţios program poate fi împlinit doar prin conlucrare. Conducerea prin climat (cum spun psihosociologii) presupune stingerea focarelor conflictuale, măcinând inutil atâtea energii. Avem o cauză comună încât apetitul belicos, cu „tranşee” în viermuială şi fronturi interioare, de miză măruntă, trebuie lichidat. Chiar dacă vorbăria din jur pare (şi este!) contagioasă. Munca în echipă, atmosfera de încredere, dorinţa de performanţă vor anima, sperăm, comunitatea tibiscană, având misiunea de a relansa, în regim de urgenţă, un brand timişorean: UNIVERSITATEA „TIBISCUS”.

Prof.univ.dr.
Ciprian VĂLCAN
Prorector

Universitatea a reprezentat, începînd din Evul mediu, un spaţiu de refugiu pentru gîndirea creativă, supusă mereu unei puternice presiuni din partea puterii politice sau religioase. Uzînd de privilegiul autonomiei universitare, întărit prin diverse dispoziţii regale şi prin unele bule papale, primele universităţi europene au încercat să-şi ţină la adăpost profesorii de ingerinţe exterioare, asigurîndu-le acea libertate necesară pentru naşterea unei perspective critice asupra lumii. Tendinţa aceasta s-a menţinut, în ciuda diferitelor episoade de cenzură, a excomunicărilor şi a tentaţiei aproape irepresibile a diferiţilor potentaţi de a ţine sub control producţiile intelectuale ce vizau mize esenţiale pentru ansamblul societăţii. Puterea, dornică să trieze şi să supervizeze toate doctrinele ce ameninţau să-i ştirbească autoritatea asupra maselor, încerca mereu să minimalizeze ori măcar să relativizeze autonomia universitară, în vreme ce reprezentanţii universităţilor se străduiau cu încăpăţinare să-şi menţină privilegiile, continuînd să se pronunţe asupra unor teme sensibile, ce se aflau adesea în contradicţie cu opiniile dominante îmbrăţişate de reprezentanţii autorităţilor. Acest joc cu geometrie variabilă a continuat, sub diverse înfăţişări, pînă în timpurile noastre, căci fiecare regim politic a încercat, sub forme mai sofisiticate sau mai grosolane, să-şi pună amprenta asupra evoluţiei cunoaşterii, frînînd-o sau accelerînd-o, în funcţie de interesele sale factuale. Regimurile care îşi simţeau autoritatea ameninţată de cercetările savanţilor au făcut tot ce era posibil pentru a împiedica difuzarea rezultatelor acestora, folosind mijloacele cele mai violente, de la arderea pe rug, trimiterea în temniţă sau retragerea dreptului de a difuza conţinuturile cercetării. Dimpotrivă, regimurile care mizau pe inovaţie pentru a-şi legitima puterea, au încercat să stimuleze cercetarea, orientînd-o însă înspre acele domenii pe care le socoteau esenţiale pentru a-şi impune şi consolida hegemonia. Chiar daca primele erau ostile savanţilor, iar celelalte păreau să le fie extrem de favorabile, de fapt, în ambele situaţii, puterea încerca să limiteze libertatea de reflecţie, impunănd o seamă de teme considerate importante şi minimalizîndu-le pe cele care nu se bucurau de favoarea ei. Or, în acest context în care gîndirea era mereu ameninţată, oaza pe care o reprezenta universitatea a fost decisivă pentru a permite desfăşurarea unor cercetări fundamentale, care au schimbat chipul lumii, fără să ţină seama nici de injoncţiunile sau dorinţele tiranilor, nici de capriciile sau idiosincraziile unor burghezi cu aparenţă onorabilă.
Într-o lume în care tirania explicită a unor regimuri politice autoritare a fost înlocuită de tirania mai perfidă a constrîngerilor economice impuse sub aparenţa unor proceduri perfect democratice, înfruntarea dintre gîndirea liberă şi cei care vor s-o dirijeze şi controleze continuă, iar nouă, universitarilor, ne revine misiunea de a ne menţine perpectiva critică asupra lumii, încercînd să privim lucid şi fără concesii spectacolul ei fascinant şi tulburător.

Conf.univ.dr.
Laurenţiu Dan LACRĂMĂ
Preşedintele Senatului universitar

Anul universitar trecut a fost pentru Tibiscus un an foarte dificil. Lucrurile s-au complicat pornind de la aplicarea controversatei legi a educaţiei naţionale, lege care schimbă în mod substanţial regulile de organizare şi administrare a universităţilor româneşti, fie ele de stat sau private.
Modificările legislative au făcut obligatorie adoptarea unei noi carte a universităţii şi în consecinţă a devenit necesar un dialog constructiv cu fondatorii universităţii care trebuiau să îşi exprime în scris acordul cu prevederile acesteia. Această colaborare s-a dovedit, din păcate, deosebit de dificilă.
Prin urmare, în pofida faptului că noua cartă a fost redactată şi trimisă la Ministerul Educaţiei în termenele fixate în calendarul prevăzut de lege, aprobarea acesteia s-a lovit de piedici multiple pornind de la birocraţia ministerială şi terminând cu un persistent lobby anti-Tibiscus.
În absenţa unei carte aprobate, alegerea noilor organe de conducere universitare s-a amânat în mod repetat. În consecinţă, la momentul terminării mandatului vechiului rector, senatul a fost pus în postura de a alege un ordonator de credit care să gestioneze interimatul până la momentul când procedurile de desemnare prin vot a unui nou rector deveneau posibile. Votul strâns de la acea alegere a creat, la rândul său, noi frustrări şi tensiuni interne care, abia acum în toamnă, au putut fi eliminate. La scurt timp, procedura de reacreditare a universităţii a fost şi ea stopată, deoarece ARACIS-ul a început să aibă dubii privind capacitatea noastră de a supravieţui.
Pe lângă aceste necazuri administrative, a apărut şi blocajul în relaţia cu băncile, ceea ce condus la stoparea plăţii facturilor, a proiectelor de cercetare şi, cel mai dureros, la neplata salariilor pentru aproape două luni.
Spaţiul limitat al acestui articol şi dorinţa de a nu răscoli rănile trecutului mă fac să nu intru mai mult în detaliile momentelor delicate sau nedorite. Cred însă că este suficient să reamintesc aici că, la mijlocul verii, în opinia publică timişoreană a apărut convingerea că „Tibiscusul este terminat”. Drept rezultat imediat am avut o sesiune de admitere cu rezultate slabe la aproape toate facultăţile.
Din fericire, o regulă a istoriei care spune că în situaţii excepţionale apar oameni de excepţie s-a respectat şi în cazul universităţii noastre. În fruntea unui grup foarte restrâns de colegi care au refuzat înfrângerea, doamna conf.univ.dr. Corina Muşuroi a reuşit, în doar câteva luni, să salveze Tibiscus-ul şi să înceapă construcţia unui drum spre un viitor ce promite a fi mai bun. Preluând din mers conducerea instituţiei, doamna rector a avut puterea morală de a rezista presiunilor şi perseverenţa de a depăşi, rând pe rând, toate obstacolele.
La ora actuală, universitatea are o cartă şi o conducere aleasă, ambele validate de Ministerul Educaţiei, are o structură funcţională stabilă şi sustenabilă şi este din nou acceptată pentru a intra în procedura de reacreditare pentru anul universitar curent. Mai mult decât atât, fondatorii universităţii şi-au ales o nouă conducere şi au devenit un sprijin real pentru asigurarea unei evoluţii pozitive a acesteia.
Prin urmare, aşa cum s-a văzut la ceremonia de deschidere a anului universitar 2012-2013, familia Tibiscus este din nou împreună, studenţi, profesori, administraţie şi nu în ultimul rând fondatori. Pornim la drum cu o echipă dinamică şi dedicată, cu obiective convergente, care mizează pe transparenţa decizională şi pe învăţământul centrat pe student, o echipă atentă la dinamica pieţei şi hotărâtă să asigure excelenţa academică în cadrul Universităţii „Tibiscus”.
Cele bune chiar încep să se adune!