Marți 14 mai 2019 de la ora 17.00, sala 202 din corpul Lascăr Catargiu al Universităţii "Tibiscus" din Timişoara va fi gazda ediţiei 2019 a SESIUNII DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE A STUDENŢILOR, organizată în acest an de Facultatea de Calculatoare şi Informatică Aplicată, Centrul de Cercetare în Informatică Interdiscipinară, Centrul de Cercetare MediaMorphosis și Liga Studenţilor din Universitatea "Tibiscus" în parteneriat cu Universitatea Politehnica Timișoara.
În data de 9 mai 2017, pentru a marca Ziua Europei, studenţii Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică, îndrumaţi de conf. dr. Corhan Adriana, coordonatoarea Centrului de Cercetări Fundamentale şi Aplicative în Domeniul Dreptului, alături de colegii lor din Liga Studenţilor din cadrul Universităţii Tibiscus din Timişoara au organizat la Casa Adam Müller-Guttenbrunn din Timişoara, simpozionul cu tema “Europa, încotro?”.
Ar trebui să mă îngrijorez că micuțul meu nu vorbește încă? De ce nu-mi răspunde când îl strig? De ce nu se dezvoltă la fel ca ceilalți copii? Acum că am un diagnostic, încotro să o iau? Cum să-mi ajut copilul? Sunt doar câteva din întrebările care îi macină pe părinții copiilor speciali.
Participă facultăţile de:
Invitat special scriitorul Contantin Abăluţă.
Eveniment organizat de
Facultatea de Drept şi Administrare Publică
Liga studenţilor din Universitatea Tibiscus