Eram si câte doi-trei studenti la ore uneori, dar eram cei care azi contam, nu-i asa? Banuiesc ca fiecare dintre noi a crezut în ceea ce facea si asta ne-a dus mai departe. Apoi ne-am mutat, treptat, în sali de la fostele licee de arta plastica si Industrial 1, pentru ca în final sa ajungem în cladirea de pe strada Daliei. Aici lucrurile au început sa se închege, iar dupa patru ani, la finalizarea cursurilor, facultatea noastra avea laboratoare foto, TV, biblioteca sau calculatoare. Sincer, cred ca în acei ani de început, pe lânga noi, cei câtiva studenti care ne pregateam în diferite domenii, profesorii nostri învatau si ei despre ce era sau trebuia sa fie învatamântul particular. Rezultatele examenelor de licenta pe care noi, primii absolventi Tibiscus am fost nevoiti sa le sustinem si sa le luam la Bucuresti, cot la cot cu cei pregatiti acolo, de profesorii de acolo, vorbesc despre munca profesorilor nostri de la început. Nu stiu daca sunt în masura sa dau sfaturi colegilor care azi urmeaza cursurile Tibiscus. Consider ca e foarte important sa crezi în ceea ce faci. Perioada anilor în care am învatat acolo este una despre care îmi amintesc cu placere si, daca ar fi sa o iau de la capat cu o alta facultate, as putea alege cu drag, din nou, Tibiscus.

Delia Barbu, jurnalist
Trustul de presa "Agenda"