E.C.T.S. - SISTEMUL EUROPEAN DE CREDITE TRANSFERABILE
“ECTS” - Sistemul European de Credite Transferabile - a fost creat începând de la sfârşitul anilor ’80 cu scopul de a facilita mobilitatea studenţilor de la o universitate la alta. Uniunea Europeană încurajează perioadele de studiu la universităţile partenere.
Este vorba de posibilitatea ca studenţii să înveţe pentru un semestru, sau un an academic la o altă universitate europeană, urmând ca apoi să revină la universitatea de origine, unde îşi termină studiile şi de unde, după absolvire, primesc diploma. În felul acesta, studentul beneficiază nu doar de continuitate a studiilor, dar şi de cunoaşterea unui nou mediu academic, social, lingvistic. Acesta este tipul de mobilităţi studenţeşti din cadrul programului Socrates – Erasmus, care au avut de întâmpinat o serie de obstacole subiective şi obiective.
În ultima vreme, o importantă forţă a progresului a fost autonomia universităţilor. În plan academic, aceasta a însemnat şi evoluţia diferită de la universitate la universitate sau de la un sistem de învăţământ la altul, a specializărilor, a planurilor şi programelor de învăţământ, a sistemelor şi tradiţiilor de notare, a calendarelor academice etc. Fiecare dintre aceste diferenţe ridică bariere în calea fluxului de mobilităţi studenţeşti. Revenirea la universitatea de origine reprezintă de multe ori dificultăţi de sincronizare (momente diferite de început / sfârşit al semestrelor) ca şi unele greutăţi în recunoaşterea rezultatelor obţinute de student la universitatea parteneră; desigur că acestea din urmă sunt cel mai dificil de surmontat.
Acesta a fost cadrul în care a fost iniţiat proiectul ECTS.
Promovarea unui examen – chiar cu nota 5 - reprezintă o măsură a îndeplinirii - chiar dacă la nivel minimal - a cerinţelor la o anumită disciplină. Cum nu este de aşteptat ca toţi studenţii să aibă rezultate de nivel maxim, o măsură aplicabilă muncii oricărui student poate fi promovarea examenelor. Iar promovarea tuturor examenelor aferente unui semestru este o măsură a realizării - cel puţin minimale - a studiilor cerute în acel semestru oricărui student. Astfel de considerente au stat la baza introducerii “cantităţii medii de muncă necesare unui student pentru a promova un semestru”. Cuantificarea acestei măsuri se face prin 30 de credite, în timp ce 60 de credite reprezintă munca depusă de un student pentru a promova un an de studii. Calendaristic, acesta are, în diversele sisteme de învăţământ din Europa, între 36 şi 40 de săptămâni efective de lucru - incluzând aici perioadele de predare / ore de contact, sesiunile de examene, perioadele de activităţi practice. Convenţional se consideră că un student studiază într-o săptămână timp de 40 de ore prin participarea la ore de curs, activităţi de laborator /seminar / practice, studiu individual în laborator / bibliotecă / acasă, lucru la proiecte etc.
Principiul fundamental al sistemului ECTS este acela că 60 de credite reprezintă cantitatea de muncă a unui student pe timp de un an. Rezultă că, în principiu, nu se pot atribui mai mult de 60 de credite pentru un an de studiu. Orice disciplină pentru care studentul este examinat în cadrul programului de studiu trebuie să aibă asigurat un număr corespunzător de credite.
O altă regulă a sistemului ECTS este că studentul primeşte creditele numai în urma unei forme de examinare pe care a promovat-o – indiferent de nota de promovare - şi anume integral; creditele unei discipline nu pot fi fragmentate.
Documente ECTS. Sistemul ECTS are ca elemente esenţiale documentele ECTS:
- Extrasul de foaie matricolă (sau extrasul de catalog) – transcript of records - pentru studentul care pleacă la o altă universitate (respectiv cel care revine de la o universitate partener).
Extrasul de foaie matricolă atestă promovarea anterioară de către student a cursurilor ce îi dau dreptul să fie înscris temporar la universitatea parteneră. Extrasul de catalog pentru disciplinele la care s-a prezentat la examene în timpul mobilităţii arată ce discipline şi cu ce rezultate a promovat studentul la universitatea parteneră; acest document permite recunoaşterea rezultatelor la întoarcerea acasă.
- Contractul de studii (learning agreement) este un document semnat de cele trei părţi – studentul şi respectiv câte un reprezentant de la instituţia de origine, respectiv de la universitatea primitoare. Acest contract statuează drepturile şi obligaţiile părţilor din punct de vedere academic. Lista disciplinelor de urmat la universitatea parteneră, însumând de regulă 30 de credite pentru o mobilitate de un semestru, sau 60 credite pentru un an, constituie obligaţii de studiu pentru student.
Pe de altă parte, universitatea de origine se obligă, prin semnătura autorizată pe contractul de studii să furnizeze partenerului extrasul de foaie matricolă cu rezultatele anterioare ale studentului şi să recunoască la întoarcere toate creditele din listă. În fine, universitatea ce primeşte temporar studentul se obligă să ofere acele cursuri, să înscrie studentul pentru activităţile didactice respective şi să furnizeze în final extrasele de catalog cu rezultatele obţinute de student.
Contractul de studii trebuie întocmit şi semnat înainte de începerea perioadei de studii – iar dacă sunt necesare modificări, acestea trebuie efectuate la cât mai puţin timp de la începerea perioadei de studii. Regula de aur este ca toate părţile – studentul, universitatea de origine şi universitatea partener – să îşi cunoască de la început obligaţiile asumate şi nici o parte să nu fie pusă în final în faţa unei situaţii fără ieşire (exemple: universitatea de origine să constate că trebuie să efectueze recunoaşterea pentru discipline asupra cărora nu îşi dăduse anterior acordul, sau studentul să trebuiască să dea, la întoarcere, examene suplimentare despre care nu ştiuse de la bun început, sau universitatea parteneră să trebuiască să înscrie temporar studentul la cursuri pentru care nu sunt suficiente locuri sau cursuri care pur şi simplu nu se mai ţin).
Recunoaşterea perioadelor de studii. Un principiu fundamental al sistemului ECTS este reprezentat de recunoaşterea perioadelor de studii la partener. Acesta este de fapt scopul întregului sistem: munca de un semestru / un an a unui student efectuată, într-un cadru academic organizat, la o universitate parteneră să fie transferată integral în dosarul său de studii de la universitatea de origine. Anterior apariţiei ECTS au fost frecvente situaţiile în care un student obţinea rezultate foarte bune la o universitate la care avusese o bursă de un an, iar la întoarcere trebuia să-şi prelungească studiile cu un an! Principiul sistemului ECTS este recunoaşterea integrală, pentru 30 de credite, a unui semestru şi nu neapărat a unor cursuri specifice de la universitatea parteneră (este posibil ca nici măcar numărul de cursuri să nu coincidă în semestrele corespunzătoare din cele două universităţi). În orice caz, toate creditele specificate în lista de discipline din contractul de studii trebuie recunoscute la întoarcere. Dacă se ştie de la început că acest fapt nu va fi posibil, atunci respectivele discipline nu trebuie trecute în contractul de studiu şi se înlocuiesc cu altele înainte de a fi semnat definitiv documentul.
Recunoaşterea rezultatelor obţinute la o universitate parteneră şi, simultan, păstrarea standardelor academice locale pot fi uneori obiective dificil de conciliat. De aceea, este determinantă activitatea anterioară momentului efectiv al recunoaşterii.
Astfel, mobilităţile studenţilor au loc, în programul Erasmus, pe baza acordurilor bilaterale între universităţile partenere; este esenţial să se încheie acorduri doar cu universităţi cu care recunoaşterea în final a perioadelor de studii apare posibilă. Dacă există diferenţe prea mari între planurile de învăţământ iar acestea nu conduc la complementarităţi academice de interes pentru parteneri, încheierea de acorduri formale poate duce la nerecunoaşterea perioadelor de studii. Aşadar, un prim element cu efecte importante asupra recunoaşterii academice este dat de semnarea de acorduri de schimb ce fac recunoaşterea fezabilă. Subliniem aici faptul că sistemul ECTS este pe de o parte universal – regulile fundamentale ale sistemului trebuie aplicate la fel în toate universităţile care au decis să îl folosească – şi pe de altă parte particularizabil fiecărei universităţi: obligaţia recunoaşterii perioadelor de studii există numai pentru universităţile cu care s-au semnat acorduri (Erasmus, sau pur şi simplu ECTS), şi anume numai în domeniile pentru care există acorduri semnate. Mai mult, dacă un student urmează si alte discipline decât cele din contractul de studii, nu există obligaţia recunoaşterii acestora la întoarcere.
În al doilea rând, trebuie evitate situaţiile în care documentele ECTS au un caracter pur formal. Contractul de studii poate fi semnat numai după ce se cunosc exact cursurile ce pot fi urmate. El trebuie să se bazeze pe transparenţa specifică sistemului ECTS – cunoaşterea cât mai detaliată a programelor de studiu de la partener, fie din broşurile ECTS, fie din prezentări web. Semnăturile de pe contractul de studii angajează toate cele trei părţi, inclusiv asupra recunoaşterii finale, motiv pentru care este necesar ca persoanele ce semnează pentru cele două universităţi să aibă putere decizională în procedurile respective.
Există numeroase exemple bune (“good practice”) care, fără a fi elemente obligatorii ale sistemului ECTS, arată moduri recomandabile de recunoaştere academică a perioadelor de studiu.
Printre acestea se numără:
- proceduri de recunoaştere ce asigură un tratament egal tuturor studenţilor: recunoaşterea rezultatelor obţinute la partener este făcută de o comisie pentru toţi studenţii şi nu de fiecare titular de curs în parte;
- cunoaştere reciprocă până la nivel de detaliu a planurilor de învăţământ, a metodelor de predare / examinare, a sistemelor de notare din facultăţile / universităţile partenere – prin editarea şi schimbul de broşuri, prin cercetarea paginilor web, prin vizite etc.;
- furnizarea tuturor informaţiilor necesare pentru o bună recunoaştere a rezultatelor la întoarcere – nu doar creditele şi notele obţinute, ci eventual şi al câtelea s-a clasat studentul, între cei ce au promovat fiecare examen.
De altfel, recunoaşterea notelor (după ce s-au recunoscut creditele) constituie poate cea mai dificilă procedură legată de ECTS. Unele universităţi folosesc sistemul de notare ECTS, ca supliment la propriul sistem de notare. Notele ECTS (descrescătoare de la A la E pentru promovare) se bazează pe clasificarea studenţilor promovaţi în cinci categorii ierarhizate (A=primii 10%, B=următorii 25% etc.), ceea ce poate uşura “traducerea” notelor dintr-un sistem de notare în altul.
Evoluţia sistemului ECTS. De la iniţierea sa, sistemul ECTS este în continuă dezvoltare şi este implementat conform specificităţilor din fiecare universitate.
O primă direcţie de evoluţie actuală este trecerea la definirea creditelor nu doar după cantitatea de muncă a studenţilor (în esenţă, număr de ore investite pentru a promova la o disciplină), ci după atingerea rezultatelor învăţării definite ca obiective ale unui plan de învăţământ (cunoştinţe / competenţe dobândite). În avangarda acestei direcţii de evoluţie se află proiectul european Tuning, a cărui pagină web se află la adresa www.europa.eu.int/comm/education/policies/ educ/tuning/tuning_en.html.
Pe de altă parte, sistemul de credite transferabile evoluează spre un sistem de acumulare. Într-o formulare simplă, aceasta înseamnă trecerea, pentru un student, de la transferul creditelor în spaţiu (de la o universitate la alta) la transferul în timp (la aceeaşi universitate sau nu, dar cu eventuale întreruperi ale studiilor). Problemele legate de extinderea sistemului la un sistem de acumulare sunt complexe, acestea fiind în curs de definire şi abordare.