E.C.T.S. - Sistemul European de Credite Transferabile

“ECTS” - Sistemul European de Credite Transferabile - a fost creat începând de la sfârsitul anilor ’80 cu scopul de a facilita mobilitatea studentilor de la o universitate la alta. Uniunea Europeana încurajeaza perioadele de studiu la universitatile partenere.

Este vorba de posibilitatea ca studentii sa învete pentru un semestru, sau un an academic la o alta universitate europeana, urmând ca apoi sa revina la universitatea de origine, unde îsi termina studiile si de unde, dupa absolvire, primesc diploma. În felul acesta, studentul beneficiaza nu doar de continuitate a studiilor, dar si de cunoasterea unui nou mediu academic, social, lingvistic. Acesta este tipul de mobilitati studentesti din cadrul programului Socrates – Erasmus, care au avut de întâmpinat o serie de obstacole subiective si obiective.

În ultima vreme, o importanta forta a progresului a fost autonomia universitatilor. În plan academic, aceasta a însemnat si evolutia diferita de la universitate la universitate sau de la un sistem de învatamânt la altul, a specializarilor, a planurilor si programelor de învatamânt, a sistemelor si traditiilor de notare, a calendarelor academice etc. Fiecare dintre aceste diferente ridica bariere în calea fluxului de mobilitati studentesti. Revenirea la universitatea de origine reprezinta de multe ori dificultati de sincronizare (momente diferite de început / sfârsit al semestrelor) ca si unele greutati în recunoasterea rezultatelor obtinute de student la universitatea partenera; desigur ca acestea din urma sunt cel mai dificil de surmontat. Acesta a fost cadrul în care a fost initiat proiectul ECTS.

Promovarea unui examen – chiar cu nota 5 - reprezinta o masura a îndeplinirii - chiar daca la nivel minimal - a cerintelor la o anumita disciplina. Cum nu este de asteptat ca toti studentii sa aiba rezultate de nivel maxim, o masura aplicabila muncii oricarui student poate fi promovarea examenelor. Iar promovarea tuturor examenelor aferente unui semestru este o masura a realizarii - cel putin minimale - a studiilor cerute în acel semestru oricarui student. Astfel de considerente au stat la baza introducerii “cantitatii medii de munca necesare unui student pentru a promova un semestru”. Cuantificarea acestei masuri se face prin 30 de credite, în timp ce 60 de credite reprezinta munca depusa de un student pentru a promova un an de studii. Calendaristic, acesta are, în diversele sisteme de învatamânt din Europa, între 36 si 40 de saptamâni efective de lucru - incluzând aici perioadele de predare / ore de contact, sesiunile de examene, perioadele de activitati practice. Conventional se considera ca un student studiaza într-o saptamâna timp de 40 de ore prin participarea la ore de curs, activitati de laborator /seminar / practice, studiu individual în laborator / biblioteca / acasa, lucru la proiecte etc.

Principiul fundamental al sistemului ECTS este acela ca 60 de credite reprezinta cantitatea de munca a unui student pe timp de un an. Rezulta ca, în principiu, nu se pot atribui mai mult de 60 de credite pentru un an de studiu. Orice disciplina pentru care studentul este examinat în cadrul programului de studiu trebuie sa aiba asigurat un numar corespunzator de credite. O alta regula a sistemului ECTS este ca studentul primeste creditele numai în urma unei forme de examinare pe care a promovat-o – indiferent de nota de promovare - si anume integral; creditele unei discipline nu pot fi fragmentate.

Documente ECTS. Sistemul ECTS are ca elemente esentiale documentele ECTS:

1. Extrasul de foaie matricola (sau extrasul de catalog) – transcript of records - pentru studentul care pleaca la o alta universitate (respectiv cel care revine de la o universitate partener). Extrasul de foaie matricola atesta promovarea anterioara de catre student a cursurilor ce îi dau dreptul sa fie înscris temporar la universitatea partenera. Extrasul de catalog pentru disciplinele la care s-a prezentat la examene în timpul mobilitatii arata ce discipline si cu ce rezultate a promovat studentul la universitatea partenera; acest document permite recunoasterea rezultatelor la întoarcerea acasa.
2. Contractul de studii (learning agreement) este un document semnat de cele trei parti – studentul si respectiv câte un reprezentant de la institutia de origine, respectiv de la universitatea primitoare. Acest contract statueaza drepturile si obligatiile partilor din punct de vedere academic. Lista disciplinelor de urmat la universitatea partenera, însumând de regula 30 de credite pentru o mobilitate de un semestru, sau 60 credite pentru un an, constituie obligatii de studiu pentru student. Pe de alta parte, universitatea de origine se obliga, prin semnatura autorizata pe contractul de studii sa furnizeze partenerului extrasul de foaie matricola cu rezultatele anterioare ale studentului si sa recunoasca la întoarcere toate creditele din lista. În fine, universitatea ce primeste temporar studentul se obliga sa ofere acele cursuri, sa înscrie studentul pentru activitatile didactice respective si sa furnizeze în final extrasele de catalog cu rezultatele obtinute de student. Contractul de studii trebuie întocmit si semnat înainte de începerea perioadei de studii – iar daca sunt necesare modificari, acestea trebuie efectuate la cât mai putin timp de la începerea perioadei de studii. Regula de aur este ca toate partile – studentul, universitatea de origine si universitatea partener – sa îsi cunoasca de la început obligatiile asumate si nici o parte sa nu fie pusa în final în fata unei situatii fara iesire (exemple: universitatea de origine sa constate ca trebuie sa efectueze recunoasterea pentru discipline asupra carora nu îsi daduse anterior acordul, sau studentul sa trebuiasca sa dea, la întoarcere, examene suplimentare despre care nu stiuse de la bun început, sau universitatea partenera sa trebuiasca sa înscrie temporar studentul la cursuri pentru care nu sunt suficiente locuri sau cursuri care pur si simplu nu se mai tin).

Recunoasterea perioadelor de studii. Un principiu fundamental al sistemului ECTS este reprezentat de recunoasterea perioadelor de studii la partener. Acesta este de fapt scopul întregului sistem: munca de un semestru / un an a unui student efectuata, într-un cadru academic organizat, la o universitate partenera sa fie transferata integral în dosarul sau de studii de la universitatea de origine. Anterior aparitiei ECTS au fost frecvente situatiile în care un student obtinea rezultate foarte bune la o universitate la care avusese o bursa de un an, iar la întoarcere trebuia sa-si prelungeasca studiile cu un an! Principiul sistemului ECTS este recunoasterea integrala, pentru 30 de credite, a unui semestru si nu neaparat a unor cursuri specifice de la universitatea partenera (este posibil ca nici macar numarul de cursuri sa nu coincida în semestrele corespunzatoare din cele doua universitati). În orice caz, toate creditele specificate în lista de discipline din contractul de studii trebuie recunoscute la întoarcere. Daca se stie de la început ca acest fapt nu va fi posibil, atunci respectivele discipline nu trebuie trecute în contractul de studiu si se înlocuiesc cu altele înainte de a fi semnat definitiv documentul.

Recunoasterea rezultatelor obtinute la o universitate partenera si, simultan, pastrarea standardelor academice locale pot fi uneori obiective dificil de conciliat. De aceea, este determinanta activitatea anterioara momentului efectiv al recunoasterii.

Astfel, mobilitatile studentilor au loc, în programul Erasmus, pe baza acordurilor bilaterale între universitatile partenere; este esential sa se încheie acorduri doar cu universitati cu care recunoasterea în final a perioadelor de studii apare posibila. Daca exista diferente prea mari între planurile de învatamânt iar acestea nu conduc la complementaritati academice de interes pentru parteneri, încheierea de acorduri formale poate duce la nerecunoasterea perioadelor de studii. Asadar, un prim element cu efecte importante asupra recunoasterii academice este dat de semnarea de acorduri de schimb ce fac recunoasterea fezabila. Subliniem aici faptul ca sistemul ECTS este pe de o parte universal – regulile fundamentale ale sistemului trebuie aplicate la fel în toate universitatile care au decis sa îl foloseasca – si pe de alta parte particularizabil fiecarei universitati: obligatia recunoasterii perioadelor de studii exista numai pentru universitatile cu care s-au semnat acorduri (Erasmus, sau pur si simplu ECTS), si anume numai în domeniile pentru care exista acorduri semnate. Mai mult, daca un student urmeaza si alte discipline decât cele din contractul de studii, nu exista obligatia recunoasterii acestora la întoarcere.

În al doilea rând, trebuie evitate situatiile în care documentele ECTS au un caracter pur formal. Contractul de studii poate fi semnat numai dupa ce se cunosc exact cursurile ce pot fi urmate. El trebuie sa se bazeze pe transparenta specifica sistemului ECTS – cunoasterea cât mai detaliata a programelor de studiu de la partener, fie din brosurile ECTS, fie din prezentari web. Semnaturile de pe contractul de studii angajeaza toate cele trei parti, inclusiv asupra recunoasterii finale, motiv pentru care este necesar ca persoanele ce semneaza pentru cele doua universitati sa aiba putere decizionala în procedurile respective.

Exista numeroase exemple bune (“good practice”) care, fara a fi elemente obligatorii ale sistemului ECTS, arata moduri recomandabile de recunoastere academica a perioadelor de studiu.

Printre acestea se numara:

1. proceduri de recunoastere ce asigura un tratament egal tuturor studentilor: recunoasterea rezultatelor obtinute la partener este facuta de o comisie pentru toti studentii si nu de fiecare titular de curs în parte;
2. cunoastere reciproca pâna la nivel de detaliu a planurilor de învatamânt, a metodelor de predare / examinare, a sistemelor de notare din facultatile / universitatile partenere – prin editarea si schimbul de brosuri, prin cercetarea paginilor web, prin vizite etc.;
3. furnizarea tuturor informatiilor necesare pentru o buna recunoastere a rezultatelor la întoarcere – nu doar creditele si notele obtinute, ci eventual si al câtelea s-a clasat studentul, între cei ce au promovat fiecare examen.

De altfel, recunoasterea notelor (dupa ce s-au recunoscut creditele) constituie poate cea mai dificila procedura legata de ECTS. Unele universitati folosesc sistemul de notare ECTS, ca supliment la propriul sistem de notare. Notele ECTS (descrescatoare de la A la E pentru promovare) se bazeaza pe clasificarea studentilor promovati în cinci categorii ierarhizate (A=primii 10%, B=urmatorii 25% etc.), ceea ce poate usura “traducerea” notelor dintr-un sistem de notare în altul.

Evolutia sistemului ECTS. De la initierea sa, sistemul ECTS este în continua dezvoltare si este implementat conform specificitatilor din fiecare universitate. O prima directie de evolutie actuala este trecerea la definirea creditelor nu doar dupa cantitatea de munca a studentilor (în esenta, numar de ore investite pentru a promova la o disciplina), ci dupa atingerea rezultatelor învatarii definite ca obiective ale unui plan de învatamânt (cunostinte / competente dobândite). În avangarda acestei directii de evolutie se afla proiectul european Tuning, a carui pagina web se afla la adresa www.europa.eu.int.

Pe de alta parte, sistemul de credite transferabile evolueaza spre un sistem de acumulare. Într-o formulare simpla, aceasta înseamna trecerea, pentru un student, de la transferul creditelor în spatiu (de la o universitate la alta) la transferul în timp (la aceeasi universitate sau nu, dar cu eventuale întreruperi ale studiilor). Problemele legate de extinderea sistemului la un sistem de acumulare sunt complexe, acestea fiind în curs de definire si abordare.