Comisia pentru Învățământ și Probleme Studențești
Membri
Comisia pentru Învăţământ şi Probleme Studenţeşti
- Lect. univ. dr. Florentina-Anica Pintea – presedinte
- Conf. univ. dr. Cristina Mihaela Nagy – membru
- Conf. univ. dr. Maria-Luiza Caraivan – membru
- Leet. univ. dr. Daniela Popovici – membru
- Stud. Neghina Robert – membru
Regulament de organizare şi functionare
Capitolul I. Dispoziţii generale
Art.1. Comisia de Învăţământ şi Probleme Studenţeşti – CIPS – a Univerităţii „Tibiscus” din Timişoara (numită în continuare Universitate) este o comisie a Senatului Universităţii.
Art.2. Pentru îndeplinirea misiunii sale, CIPS îşi desfăşoară activitatea în temeiul prevederilor Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, a Cartei Universităţii, a hotărârilor Senatului Universităţii şi a prevederilor ARACIS referitoare la învăţământul superior.
Art.3. Misiunea CIPS este de a efectua analiza şi evaluarea Planurilor de învăţământ pentru fiecare Program de studiu, a Statelor de funcţiuni ale personalului didactic şi de cercetare, a orariilor Programelor de studiu şi a activităţii studenţilor legate de problemele de învăţământ.
Art.4. Scopul CIPS este de a atesta capacitatea Universităţii de a satisface cerinţele beneficiarilor direcţi şi indirecţi de programe de studiula standarde înalte de calitate şi în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Art.5. Activitatea CIPS va demara odată cu aprobarea prezentului regulament de către Senatul Universităţii.
Capitolul II. Structura organizatorică şi funcţională a CIPS
Art.6. Pentru a-şi îndeplini misiunea, CIPS este compus dintr-un număr de 5 membri, cadre didactice şi reprezentanţi ai studenţilor.
Art.7. Preşedintele comisiei şi cei 4 membri sunt numiţi de către Senatul Universităţii, dintre membri săi sau din afara acestuia.
Art.8. Mandatul Preşedintelui şi al membrilor CIPS este de 4 ani şi poate fi înnoit o singură dată.
Art.9. CIPS se întruneşte semestrial în şedinţă ordinară, precum şi în şedinţă extraordinară, ori de câte ori este nevoie, la convocarea Preşedintelui.
Art.10. Şedinţele se derulează în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total de membri şi sunt conduse de preşedinte. Preşedintele stabileşte responsabilităţile fiecărui membru pentru perioada şi activităţile aferente acesteia. La terminarea activităţilor specifice se întocmeşte un raport care va fi supus aprobării Senatului, la prima şedinţă a acestuia.
Capitolul III. Atribuţiile CIPS
Art.11. CIPS are următoarele atribuţii:
-
- elaborează şi coordonează aplicarea procedurilor şi activităţilor de analiză si evaluare a Planurilor de învăţământ şi al Statelor de funcţiuni;
- verifică şi corelează orariile programelor de studiu;
- stabileşte standardele şi criteriile de evaluare a activităţilor de învăţământ;
- rezolvă problemele studenţeşti în domeniul învăţământului;
- comunică Senatului Universităţii rezultatele evaluărilor şi verificărilor;
- propune Senatului Universităţii criterii şi metodologii specifice privind Planurile de învăţământ şi Statele de funcţiuni, conform cu legislaţia în vigoare.
Capitolul IV. Dispoziţii finale
Art.12. Prezentul regulament a fost adoptat în şedinţa CIPS din 30.03.2009.
Descarcă regulamentul în format: descarcă.
-