Programe de cercetare

DREAM – DISCOVER REAL EVERYWHERE APPLICATIONS OF MATHS

”DREAM – Discover Real Everywhere Applications of Maths” este un proiect finanțat de Comisia Europeană prin noua generație de programe ERASMUS+, acțiunea Cheie 2 de parteneriate strategice în domeniul educaţiei şcolare. Proiectul are ca leader Colegiul Național ”Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara (România), alături de partenerii 1o Geniko Lykeio din Aigiou (Grecia), Agrupamento de Escolas Soares Basto din Oliveira de Azeméis Norte (Portugalia) și Universitatea ”Tibiscus” din Timișoara (România).

Obiectivul general al proiectului vizează dezvoltarea unei metodologii moderne de predare-învățare a matematicii, bazată pe investigarea unor probleme din viața reală. Materialele create prin colaborarea elevilor și profesorilor din România, Grecia și Portugalia vor fi transformate în cursuri on-line, accesibile tuturor comunităților interesate, în vederea producerii de activități de învățare colaborative.

Prin intermediul software-ului educațional GeoGebra, al platformei de învățare MOODLE și al limbajului de programare de aplicații mobile AppInventor, materialele dezvoltate vor sublinia implicarea matematicii în Economie, Educație fizică, Științe naturale, Artă, Arhitectură și Fizică.

Proiectul a fost implementat în perioada noiembrie 2016 – octombrie 2018 și a beneficiat de o finanțare de 102 230 EUR din partea Comisiei Europene şi a Agenţiei Naţionale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale, prin Erasmus+ 2014-2020.

Din partea Facultății de Calculatoare și Informatică Aplicată, echipa de proiect a fost formată din:

Lect.univ.dr. Alexandra Fortiș

manager proiect partener Tibiscus

fortis
Conf.univ.dr.ing. Dan Lacrămă

manager control tehnico-economic

lacrama
Conf.univ.dr.ing. Tiberiu Karnyanszky

web developer

karnyanszky
Lect.univ.dr. Florentina Pintea

web designer

pintea

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe pagina dedicată: fcia.tibiscus.ro/dream/.

CARIERA – PROVOCAREA MEA!

Proiectul ”Cariera – provocarea mea!” a fost demarat la 2 Mai 2014 şi s-a derulat pe o perioadă de 18 luni, fiind implementat de către Universitatea „Tibiscus” din Timişoara în parteneriat cu Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany şi Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Timişoara.

Obiectivul general al proiectului îl constituie cresterea ocupabilităţii pe piaţa muncii a unui număr de 400 de elevi şi studenţi aflaţi în situaţia de tranziţie de la şcoală la viaţa activă prin dezvoltarea aptitudinilor de muncă. Proiectul şi-a propus să contribuie nemijlocit la realizarea obiectivului general al POSDRU, la dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii, prin asigurarea concordanţei dintre învăţământul superior şi liceal şi piaţa muncii şi generarea de noi oportunităţi pentru absolvenţi de a se integra cu succes pe o piaţă a muncii modernă. Competitivitatea este direct determinată de nivelul de educaţie şi calitatea pregătirii educaţionale a resursei umane. Realizarea stagiilor de practica a studenţilor / elevilor sub coordonarea tutorilor din partea agenţilor economici se va reflecta în mod direct asupra calităţii procesului de pregătire educaţională de care beneficiază grupul ţintă, contribuind astfel la dezvoltarea capitalului uman. Creşterea relevanţei educaţiei pentru piaţa muncii este indicată de POSDRU drept un obiectiv major al politicilor educaţionale. Parteneriatele cu organizaţiile din mediul economic (ca parteneri relevanţi pentru planificarea ofertei educaţionale) vor asigura realizarea corelării dintre conţinutul curriculei şi pregătirii universitare / şcolare cu dinamica cerinţelor exprimate la nivelul pieţei muncii. In concordanţă cuobiectivul principal al acestei axe prioritare privind creşterea gradului de ocupare şi cu obiectivul specific al domeniului de intervenţie privind o mai bună tranziţie de la educaţie la viaţa activă, acest proiect şi-a propus crearea de oportunităţi pentru studenţi şi elevi de a participa la activităţi de învăţare prin muncă şi dezvoltarea sistemului de asistare şi orientare în carieră.

Din partea Facultății de Calculatoare și Informatică Aplicată, echipa de proiect a fost formată din:

Conf.univ.dr.ing. Tiberiu Karnyanszky

expert informare-publicitate

karnyanszky
Lect.univ.dr. Florentina Pintea

expert învățământ

pintea

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe pagina dedicată: tibiscus.ro/cariera/.

PROJOB – MĂSURI ACTIVE DE STIMULARE A FORŢEI DE MUNCĂ ÎN REGIUNEA DE VEST

Fundaţia Serviciilor Sociale Bethany, în parteneriat cu Universitatea “Tibiscus” din Timişoara şi Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timis, a organizat în periooada mai 2014 – septembrie 2014 proiectul PROJOB – ”Măsuri active de stimulare a forţei de muncă în Regiunea de Vest” – POSDRU/131/5.1/G/125380.

PROJOB – ”Măsuri active de stimulare a forţei de muncă în Regiunea de Vest” – este un proiect care vine în sprijinul persoanelor în căutarea unui loc de muncă, persoanelor inactive şi şomerilor din zona de vest, în judeţele Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş. Proiectul este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, Axa prioritară 5 – „Promovarea măsurilor active de ocupare”, Domeniul Major de Intervenţie 5.1. – “Dezvoltarea si implementarea masurilor active de ocupare”. Valoarea totală a proiectului este de 2.161.100,00 lei, din care valoarea contribuţiei FSE este de 1.927.268,98 lei, valoarea contribuţiei de la bugetul naţional este de 190.609,02 lei, iar contribuţia proprie a beneficiarului de grant este de 43.222,00 lei.

Grupul ţintă este format din persoane inactive, persoane în căutarea unui loc de munca, şomeri de lungă durată, şomeri de lungă durată tineri. Se oferă gratuit: informare, mediere, consiliere/orientare profesională, mediere pe piaţa muncii, sprijin pentru angajare şi menţinerea unui loc de muncă, cursuri de calificare/recalificare si cursuri de iniţiere în domenii căutate pe piaţa muncii.

Din partea Universității “Tibiscus” din Timișoara, echipa de proiect a fost formată din:

Lect.univ.dr. Diana Codaț

lector curs IT

codat
Conf.univ.dr.ing. Dan Lacrămă

expert monitorizare activităţi tehnice

lacrama
Conf.univ.dr.ing. Tiberiu Karnyanszky

expert autorizare şi evidenţă subvenţii cursuri/lector curs TIC

karnyanszky
Lect.univ.dr. Florentina Pintea

lector curs IT

pintea

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe pagina dedicată: tibiscus.ro/projob/.

CPTM – CENTRU DE PERFECŢIONARE A CADRELOR DIDACTICE DIN ÎNVĂŢĂMÂNTUL PREUNIVERSITAR ÎN TEHNICI DE PREDARE MULTIMEDIA

Proiectul “CPTM – Centru de perfecţionare a cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar în tehnici de predare multimedia” – POSDRU/87/1.3/S/62626 s-a desfățurat în perioada mai 2011 – decembrie 2013 și a fost un proiect cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013.

Obiectivul general al acestui proiect este imbunatatirea calificarilor cadrelor didactice din invatamantul preuniversitar privind utilizarea tehnicilor multimedia in sustinerea lectiilor de predare, in perspectiva dezvoltarii societatii bazate pe cunoastere.

Se urmareste imbunatatirea activitatii didactice generata de dezvoltarea unor module de programe de perfectionare, inclusiv de dezvoltare de curriculum si acreditarea lor. Sunt vizati, in aceasta prima etapa, profesorii care au ca discipline de predare stiintele exacte (matematica, informatica, fizica, chimie, biologie) din mediul urban si rural din doua zone importante ale tarii, zona de Vest si cea de Nord-Vest. In cadrul proiectul se va urmari extinderea sistemului la nivel national prin consultarea factorilor de decizie din Ministerul Educatiei si Cercetarii si prin atragerea de noi surse de finantare.

Pe termen lung acest proiect va genera un efect pozitiv in ceea ce priveste imbunatatirea capacitatii personalului didactic de a utiliza metode interactive de invatare – predare si TIC si achizitia de catre elevii de liceu a competentelor cheie si profesionale necesare implicarii in activitati de cercetare in domeniile conexe disciplinelor studiate (de exemplu prelucrarea si extragerea informatiei din imagini). Se va realiza un sistem educational modern, receptiv la expansiunea tehnologica, care va contribui semnificativ la dezvoltarea unei societati bazate pe cunoastere.

Din partea Universității “Tibiscus” din Timișoara, echipa de proiect a fost formată din:

Lect.univ.dr. Diana Codaț

expert informatică

codat
Conf.univ.dr.ing. Dan Lacrămă

manager proiect

lacrama
Conf.univ.dr.ing. Tiberiu Karnyanszky

formator

karnyanszky
Lect.univ.dr. Florentina Pintea

asistent formare

pintea
Lect.univ.dr. Simona Apostol

expert învățământ

apostol
Lect.univ.dr. Alexandra Fortiș

asistent proiect

fortis
Asist.univ.dr. Olivia Vale

expert matematică

vale

Mai multe detalii despre acest proiect găsiți pe pagina dedicată: fcia.tibiscus.ro/cptm/.

Viša škola za obrazovanje vaspitača Omladinski trg 1, Vršac, Srbija tel. 013/831-628 www.uskolavrsac.edu.yu

Viša škola za obrazovanje vaspitača Omladinski trg 1, Vršac, Srbija tel. 013/831-628 www.uskolavrsac.edu.yu

UNIVERSITATEA TIBISCUS Str. Lascăr Catargiu Nr. 4-6, 300559 Timişoara Tel/fax: 0256-220689 www.tibiscus.ro

UNIVERSITATEA TIBISCUS Str. Lascăr Catargiu Nr. 4-6, 300559 Timişoara Tel/fax: 0256-220689 www.tibiscus.ro

Copiii supradotaţi şi adulţii relevanţi în regiunea Banatului de Sud şi Timiş (Gifted Children and Relevant Adults in the region of South Banat and Timiș)

Viša škola za obrazovanje vaspitača Omladinski trg 1, Vršac, Srbija tel. 013/831-628 www.uskolavrsac.edu.yu UNIVERSITATEA TIBISCUS Str. Lascăr Catargiu Nr. 4-6, 300559 Timişoara Tel/fax: 0256-220689 www.tibiscus.ro

Agenţia Europeană pentru Reconstruirea Spaţiului Balcanic a aprobat finanţarea programului PHARE CBC Serbia Muntenegru – România (liniile Phare 2004 / 016-943.01.01& 2004 / 016-943.01.02 respectiv – Cards 04SER01/11/053 & 04SER02/03/001), cu denumirea Copiii supradotaţi şi adulţii relevanţi în regiunea Banatului de Sud şi Timiş (Gifted Children and Relevant Adults in the region of South Banat and Timiş) care se va derula pe parcursul anului 2007. Realizatorul Programului este Şcoala Superioară pentru Instruirea Educatorilor din Vârşeţ în parteneriat cu Universitatea Tibiscus din Timişoara. Programul este conceput ca perfecţionare de specialitate a educatorilor şi învăţătorilor actuali, dar şi a viitoarelor cadre didactice, pentru identificarea şi munca cu copiii supradotaţi, în cadrul căruia participanţii din aceste două ţări vor face schimb de experienţe şi modele.

Programul se va realiza în trei etape: un seminar cu durata de 7 zile, la finele lunii mai, eventual începutul lunii iunie, al doilea seminar, tot de 7 zile, este planificat pe luna septembrie, iar o masă rotundă, la care se va dezbate aplicarea practică a conţinuturilor tratate la seminarii, este planificată pentru finele anului 2007. Coordonatorii programului sunt Jelena Prtljaga – pentru partea sârbă şi Mariana Cernicova – pentru partea română.

Gifted Children and Relevant Adults in the Region of South Banat and Timish An EU funded project managed by the European Agency for reconstruction
Gifted Children and Relevant Adults in the Region of South Banat and Timish
An EU funded project managed by the European Agency for reconstruction

In cadrul relatiilor de colaborare internationala pe care Facultatea de Calculatoare si Informatica Aplicata din Universitatea “Tibiscus” le-a dezvoltat se numara si un contract cu Fachhochschule Oldenburg/Ostfriesland/Wilhelmshaven, in cadrul programului SOCRATES intitulat “ERASMUS – HIGHER EDUCATION”. In baza acestui program, doi studenti ai facultatii noastre au participat, pentru 2 luni (iulie-august 2005), la o bursa de studii de specialitate in Germania, in valoare de 800 euro.

Universitatea “Tibiscus”, prin Facultatea de Psihologie, deruleaza un program de cercetare stiintifica denumit “Viena Test System” care are ca obiective principale traducerea, adaptarea si etalonarea unei baterii de teste psihologice, produse sub licenta de “DR. G. Schufried Ges.m.b.H.” (Austria). Derularea contractului este prevazuta pentru perioada 2002-2005, cu posibilitate de prelungire.

Universitatea “Tibiscus”, prin Facultatea de Limbi Moderne Aplicate, deruleaza un program de cercetare stiintifica pentru elaborarea “Noului Atlas Lingvistic Român” impreuna cu Universitatea York din Toronto. Detalii pe site-ul Centrului de Geolingvistica Româneasca si Romana.