Fiind prima generatie, am avut parte de o pregatire deosebita, am avut parte de profesori foarte bine pregatiti. A fost o echipa mica, pentru ca am fost deschizatorii de drumuri. Cu noi s-au facut primele încercari de cum ar fi bine sa fie facuta si programa analitica, si cursurile si atelierele. A existat o elasticitate si o întelegere si o colaborare permanenta. De fapt, pentru mine, Tibiscusul a fost piatra de temelie: am devenit dintr-un amator un profesionist. Asta-i adevarul: mi-am câstigat statutul de profesionist. Tot aici mi-am dat seama, în perioada în care am fost studenta (fiind cea mai mare din grupa, îmi ajutam colegii) ca pot urma o cariera universitara, ca sunt capabila sa fac acest lucru.
Studentii actuali trebuie sa fie seriosi, sa munceasca foarte mult. Ei au posibilitati materiale pe care noi nu le-am avut ca studenti. Noi lucram cu creionul, cu hârtiuta, cu colaje, cu cartoane. ei au, la ora actuala, tehnica de vârf: au computerul, care înseamna totul. Dar tineretea, scara valorica pe care ei o au îi face sa fie mai delasatori. Poate ca si stresul este prea mare si unii dintre ei si lucreaza. Simt ca studentii ar trebui sa ia mai în serios pregatirea pentru viitor.