Vizavi de ceea ce mi-a oferit mie „atmosfera” Tibiscus, vã pot spune cã am gãsit aici o altã „familie”. Mi-am facut noi prieteni, noi colaboratori. Am gãsit aici cadre didactice „deschise” (în întelesul bun al cuvântului). A fost un vis frumos… Nu glumesc…
Dacã d-na Popovici a spus la banchetul de absolvire cã în toti anii de activitate nu s-a simtit astfel, se datoreazã si faptului cã noi toti ne-am strãduit împreunã sã ne simtim bine si sã insuflãm aceasta si celorlalþi. Cu alte cuvinte, am descoperit aici ce înseamnã spiritul de echipã, chiar dacã unii din aceastã echipã erau studenti, iar altii… profesori! Nu am gãsit de-a lungul acestor ani „usi închise”, ci doar probleme care, chiar dacã în timp, se pot rezolva.
Ce pot sã le spun în acest moment actualilor studenti? În primul rând sa fie uniti. Numai astfel pot fi o echipã. În al doilea rând nici a fi deschis si sincer nu e o non-calitate… chiar dacã la prima vedere ar putea fi catalogati altfel… Faceti astfel încât atunci când vã veti întâlni peste 10, 20 ani (sau întâmplãtor, pânã atunci) sã fiti mândri de anii petrecuti împreunã si sã aveti permanent motive de aducere aminte…