Workshop Studențesc – „România europeană – context macroeconomic. Trecut, prezent și viitor”
Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității „Tibiscus” din Timișoara a organizat miercuri, 26 noiembrie 2025, un workshop online pe platforma Google Meet, cu tema „România europeană – context macroeconomic. Trecut, prezent și viitor”
Evenimentul a adus în atenția studenților teme economice de actualitate, analizând evoluțiile macroeconomice ale României în raport cu spațiul european, atât din perspectivă istorică, cât și privind direcțiile viitoare de dezvoltare.
Workshopul a fost moderat de Lect. univ. dr. Mihaela Galea, iar în calitate de invitați speciali au participat reprezentanți ai Biroului de Educație Financiară, muzeu și comunicare – Sucursala Regională Timiș, BNR:
- Bogdan Buzuriu – Șef Birou
- Claudia Oprișan – Referent de specialitate
- Oxana Mahu – Referent de specialitate
Participanții, în număr de 61, atât studenți cât și cadre didactice, au beneficiat de o prezentare interactivă și de discuții aplicate, care au stimulat interesul pentru înțelegerea mecanismelor economice, rolul României în Uniunea Europeană și perspectivele dezvoltării sustenabile.
Universitatea „Tibiscus” continuă să încurajeze implicarea studenților în activități educaționale complementare și consolidarea colaborării cu instituțiile de profil din mediul economic și financiar.






